Lucrările la viitorul patinoar artificial din Sfântu Gheorghe, avans de o lună

Publicat de Rotar Mirela, 14 martie 2025, 14:11
Lucrările pe amplasamentul viitorului patinoar artificial din Sfântu Gheorghe, care va fi construit cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii, au un avans de aproape o lună faţă de grafic, fiind finalizată descărcarea de sarcini arheologice, a declarat, azi, primarul municipiului, Antal Arpad.
Patinoarul artificial, care va fi ridicat în vecinătatea Sălii polivalente Arena Sepsi şi a stadionului de fotbal Sepsi OSK, aflate la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, va avea două etaje, o suprafaţă utilă de 12.000 de metri pătraţi, o capacitate de peste 2.000 de locuri în tribune şi va putea găzdui atât competiţii naţionale, cât şi internaţionale.
Investiţia este de aproximativ 250 de milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 36 de luni.
Viitorul patinoar artificial va putea fi folosit atât de localnici, cât şi de echipa de hochei, iar în cadrul acestuia va funcţiona şi un centru medical de recuperare pentru sportivi.
Sursa: AGERPRES