Lucrările la centura municipiului Sfântu Gheorghe vor începe în vară şi vor dura doi ani
Publicat de Hategan Raul, 4 martie 2022, 20:18
Lucrările de construcţie a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care va avea o lungime de 11,56 kilometri, vor începe în vara acestui an şi vor dura aproximativ 24 de luni, informează reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.
Proiectul pentru construirea variantei de ocolite a municipiului Sfântu Gheorghe a fost predat de către asocierea de firme care se va ocupa inclusiv de construcţie.
Noua şosea va costa peste 280 de milioane de lei cu TVA și va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Aceasta ar urma să se desprindă din DN12, care vine dinspre Braşov, înainte de localitatea Coşeni şi să reintre pe acest drum în partea de nord, spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.