Lucrările la Autostrada 1 Piteşti-Sibiu încep pe 1 septembrie

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 august 2021, 08:31
Lucrările la lotul 5 Piteşti-Curtea de Argeş al A 1 Piteşti-Sibiu încep pe 1 septembrie – scrie pe Facebook ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.
Vor fi 30 de km de şantier pe care se vor construi 13 poduri, trei pasaje, un viaduct, trei noduri rutiere, două spaţii de servicii, dar şi două parcări de scurtă durată. Investiţia este evaluată la 1,7 miliard de lei.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km şi va fi o parte importantă a coridorului 4 paneuropean.