Lucrări pe DJ 135 Tg-Mureş-Miercurea Nirajului
Publicat de Corina Muntean, 24 octombrie 2018, 16:10 / actualizat: 25 octombrie 2018, 8:11
Consilierii județeni au aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de hotărâre privind amenajarea acostamentelor și șanțurilor pe drumul județean DJ135 Tg-Mureş-Miercurea Nirajului-Sărățeni-lim. jud. Harghita.
Pe acest sector de drum acostamentele vor fi asfaltate, se vor amenaja intersecţiile cu drumurile comunale, se vor crea şanţuri de scurgere a apelor pluviale de pe platforma drumului, vor fi reparate podeţele și balustradele la cele două poduri existente, se vor amenaja parcări, și vor fi montate parapete metalice, precum și indicatoare rutiere.
Lucrările vor fi efectuate pe un tronson de 8,5 km pe teritoriul administrativ al comunelor Livezeni şi Găleşti.
Corina Fontu