Lucrări de peste 10 milioane de lei pentru limitarea efectelor inundațiilor în Mureș

Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2018, 15:58
La ședința Colegiului Prefectural de săptămâna trecută, directorul Administrației Bazinale de Apă Mureș, Cristian Bratanovici, a prezentat bilanțul lucrărilor de consolidare a mai multor cursuri de apă din județ.
Sunt programe de investiții, majoritatea începute în 2017, care urmează a fi finalizate în acest an, pentru a limita efectele inundațiilor.
Un exemplu este pârâul Luț, care s-a revărsat în ultimii 10 ani de mai multe ori, afectând zona comunei Batoș, a precizat Bratanovici:
Ca realizări pe 2017 avem în jur de 5,4 milioane de lei. Am finalizat amenajarea râului Mureș în zona Rușii Munți, supraînălțarea malului la Luduș pe râului Mureș, în valoare de un milion de lei. Am finalizat o lucrare de regularizare a răului Tîrnava Mică, și suntem în execuție la Vălenii de Mureș cu consolidări de mal, și ne-am propus să punem în siguranță barajul de la Gurghiu. Lucrările pe care anul acesta dorim să le finalizăm se cifrează în jurul a 6,2 milioane lei.”
S-a mai reparat defecțiunea de anul trecut de la Lacul Bezid, iar umplerea cu apă se va realiza până la finele acestui an.
Cristian Bratanovici a menționat și lucrarea de la barajul de priză nr 2 din Tg. Mureș, unde s-a finalizat o tencuială specială.
Valeriu Russu