Lucian Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher în valoare de 15.000 de lei
Publicat de Rotar Mirela, 24 septembrie 2024, 10:04
Gospodăriile afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice a anunţat la finalul Biroului Politic al PSD purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Lucian Romaşcanu.
El a adăugat că decizia a fost luată de liderii celor două partide aflate la guvernare în ultima şedinţă a coaliţiei.
Lucian Romaşcanu a mai spus că ieri în cadrul Biroului Permanent Naţional al Social-Democraţilor s-a discutat şi despre măsurile necesare pentru refacerea infrastructurii în zonele afectate de inundaţii.
Sursa: RADOR