LPS Tg.Mureș, tot mai căutat de elevi
Publicat de Stan Lucian, 11 septembrie 2023, 11:45
Peste 2.700.000 de elevi şi preşcolari au început, azi, cursurile noului an şcolar 2023 – 2024.
În județul Mureș circa 70 de mii de preșcolari și elevi au pășit în clase cu emoțiile unui an școlar ce stă sub semnul incertidudinii, dar și al speranței.
Mulți dintre părinți au înțeles necesitatea unui organism sănătos, într-o formă fizică bună, pentru ca elevul să poată face performanță. Din acest motiv au ales pentru copii lor Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Tg-Mureș.
Prof. Camelia Popovici, director adjunct:
Avem peste 700 de elevi care sunt școlarizați la Liceul cu Program Sportiv și încă în jur de 300 care funcționează ca structură CSS pe lângă LPS, clase ai căror elevi practiccă sportul la noi. Avem în acest an două clase de pregătitoare, două clase de a v-a și patru clase de a IX-a.
Camelia Popovici spune că an de an crește numărul elevilor care aleg să urmeze cursurile LPS Tg.Mureș, concurența fiind mare și la clasele pregătitoare și la clasele a IX-a. Din acest motiv este nevoie și de cadre didactice pentru noile catedre.
Executivul a adoptat vineri o hotărâre care vizează suplimentarea cu 3.000 a numărului de posturi pentru învăţământul preuniversitar.
Autor: Cristina Bulbescu