Locuitorii din Miercurea Ciuc au căldură în apartamente
Publicat de radiomures, 30 septembrie 2013, 16:18
Societatea de Gospodărire Comunală- GOSCOM a decis, la sfârşitul săptămânii, să înceapa furnizarea agentului termic.
Potrivit conducerii GOSCOM, furnizarea încălzirii se face după un program, dimineaţa şi seara, între orele 5.00-9.00 şi 18.00-22.00. Decizia începerii furnizării încălzirii a fost luată deoarece, în ultimele zile, media temperaturilor diurne şi nocturne s-a situat sub zece grade Celsius. Anul trecut, la Miercurea Ciuc, furnizarea încălzirii a început pe 9 octombrie. De altfel, în acest oraş, s-a înregistrat şi prima temperatură negativă, la începutul lunii septembrie.
Ioana Dima