Locuitorii din Livezeni sunt nemulțumiți de construirea șoselei de centură a Tîrgu-Mureșului
Publicat de radiomures, 15 aprilie 2015, 14:57 / actualizat: 15 aprilie 2015, 17:04
Locuitorii unor străzi din comună se tem că drumurile și casele vor fi distruse din cauza trepidației utilajelor grele.
Ei vor discuta, astăzi, cu firma care executoare a lucrărilor despre toate aceste probleme. Întâlnirea va avea loc la ora 18.00 la Căminul cultural din comună.
Viceprimarul comunei Livezeni, Banyai Istvan, a explicat că oamenii speră să fie stabilite condițiile de utilizare a străzilor comunale:
Varianta de ocolire a Tîrgu-Mureșului are 11,6 kilometri și va lega Drumul European 60 de Drumul Naţional 15 pe relaţia Corunca – Livezeni.
Valoarea lucrărilor se ridică la 50 milioane de euro, din care 85% sunt asigurate prin Banca Europeană de Investiţii şi 15% din bugetul de stat.
Termenul de finalizare este finele anului 2016.
Vali Russu
Foto: newsbv.ro