Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

UPDATE: Primăria a făcut toate demersurile pentru îndepărtarea amenințării urșilor la Bărdești

UPDATE: Primăria a făcut toate demersurile pentru îndepărtarea amenințării urșilor la Bărdești
Foto: ursoaica cu pui (Foto: Facebook/ Borboly Csaba - foto cu caracter ilustrativ)

Publicat de Corina Muntean, 14 mai 2019, 13:13 / actualizat: 24 mai 2019, 23:21

UPDATE 19,30

 Primăria Sântana de Mureș susține că a făcut toate demersurile pentru a gestiona situația creată în urma apariției urșilor în curțile locuitorilor din Bărdești. Astfel, într-o adresă primită la redacție, primarul comunei Sântana de Mureș, dl. Dumitru Moldovan, arată că a dispus de urgență, în urma sesizărilor cetățenilor din localitatea Bărdești, următoarele:

– informarea Instituției Prefectului Mureș, conform radiogramei nr. 2326944/DGRIP./05.09.2017 a Ministerului Afacerilor Interne.

– convocarea membrilor comisiei de stabilire a pagubelor conform HG. nr. 1679/2008, respectiv 08.05.2019

– convocarea unei ședințe de urgență a Comitetului Local pentru Situații de Urgență cu invitați din partea structurilor responsabile

– măsuri de îndepărtare a exemplarului de urs, cu sprijinul administratorului fondului cinegetic limitrof

– solicitarea capturării exemplarului de către administratorul fondului cinegetic

– măsuri de informare și avertizare a riscurilor ce decurg din deplasările cetățenilor în zonele frecventate de urși ; la nivelul Primăriei au fost confecționate și diseminate afișe de atenționare

– solicitarea către Agenția de Protecție a Mediului Mureș pentru emiterea avizului de mediu în vederea capturării exemplarului de urs.

Iată și declarația primarului:

Această adresă vine ca urmare a articolului publicat pe site-ul nostru, ”Locuitorii din Bărdești continuă să fie terorizați de urși”

–-

ora 13,13

Locuitorii din Bărdești continuă să fie terorizați de urși.

Săptămâna trecută au fost alungați din localitate de gestionarii fondurilor de vânătoare, însă acum s-au întors mai mulți și la fel de agresivi.

Au fost văzute ursoaice cu doi și cu trei pui care au pătruns în mai multe curți, în căutare de mâncare. Chiar au încercat să intre în casă, într-o altă situație. Locuitorii sunt terorizați de câteva săptămâni și le este teamă să mai iasă pe stradă, mai ales seara.

S-au făcut o serie de reclamații la autorități, însă nu s-a luat nici o măsură concretă.

Ana Maria Căliman, o ascultătoare Radio Tîrgu-Mureș, ne-a sesizat într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra pericolului la care sunt expuși zi de zi locuitorii din Bărdești:

Suntem speriați pentru că noi tot așteptăm să se ia măsuri; ni se promit soluționări, în schimb nu se face absolut nimic. Batem la toate ușile, suntem trimiși din stânga-n dreapta și, efectiv, nu știm cine ce trebuie să facă… În cursul zilei de vineri a reapărut în curte la preotul comunității (ursoaica cu pui). Au coborât în garaj, puii de urs, din câte am înțeles, au urcat cu lăbuțele pe mașină. Asta a fost ursoaica cu doi pui dar unul dintre vecini mi-a spus că el a văzut o ursoaică cu trei pui. Și am înțeles că este vorba de 5, 6, 7 urși, nu știu exact. Și criptele din cimitir sunt vandalizate de urși. Și aseară, la ora 10,00, (a apărut) în curtea unui vecin acolo unde a apărut prima și prima dată. A zgâriat ușa de intrare în casă, deci vă dați seama că nu are nici o frică.

Situația din Bărdești este bine cunoscută la Agenția de Protecția Mediului Mureș, însă primarul din localitate este cel care trebuia să facă imediat un proces verbal de comitet de situații de urgență, pentru a solicita sprijinul vânătorilor și Jandarmeriei.

La sesizarea Radio Târgu-Mureș a fost înștiințat imediat gestionarul fondului de vânătoare, care va merge la fața locului, ne-a asigurat șeful Compartimentului Biodiversitate din cadrul APM Mureș, Peter Abran:

Joi seara și vineri seara au fost vânătorii și au făcut goană și v-am zis că ursoaica aceea a fost gonită de la Câmpenița aici. Acum ne-ați confirmat că a revenit și acum sosește gestionarul fondului de vânătoare la mine și o să-i spun să meargă să vadă. Dar, ce se face în cazurile astea: primarul sună șeful de post și gestionarul fondului de vânătoare, doar le-am explicat când am fost acolo, și fac Proces verbal Comitet pentru situație de urgență. Și acest proces verbal dacă este trimis la Prefectură sau la Minister, imediat intervine Jandarmeria…

Ursul brun a devenit o specie protejată prin lege de autoritățile din România în 2016, după o serie de campanii și presiuni exercitate de organizațiile de mediu din Europa, printre care WWF (World Wide Fund for Nature).

Autoritățile din domeniu spun, însă, că numărul urșilor este de trei ori mai mare decât cel normal, iar motivul pentru care coboară în localități este faptul că nu mai sunt hrăniți în păduri, așa cum se întâmpla atunci când existau cote de vânătoare.

Cristina Bulbescu

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători
Social vineri, 18 aprilie 2025, 10:00

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie

Câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, localitatea Rimetea își așteaptă turiștii. Pentru a...

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:53

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare...

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de aşezarea...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare