Locuitorii din Arpaşu de Sus, avertizaţi de prezenţa unui urs în zonă prin RO-ALERT
Publicat de Corina Muntean, 24 octombrie 2021, 11:30
Cetăţenii din zona localităţii Arpaşu de Sus au fost avertizaţi prin intermediul sistemului RO-ALERT de prezenţa unui urs pe raza localităţii, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu.
Potrivit sursei citate, un cetăţean a fost rănit de un urs în timp ce se afla în zona de câmp a localităţii.
ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD cu medic alături de un echipaj SMURD din cadrul Punctului de lucru Victoria, județul Braşov. De asemenea, la faţa locului sunt mobilizate şi echipaje IPJ şi IJJ, precizează ISU Sibiu.