Localităţi nealimentate elctric în Harghita
Publicat de radiomures, 24 mai 2013, 09:18
Un copac prăbuşit peste o linie electrică de medie tensiune din zona de Nord a Harghitei, a lăsat fără energie mai multe localităţi, specialiştii intervenind pentru remedierea defecţiunilor.
Directorul Electrica Harghita, Kovacs Arthur, a declarat că sunt nealimentate parţial oraşele Topliţa şi Borsec, precum şi comuna Bilbor. Linia de medie tensiune este afectată, iar 13 posturi de transformare sunt nealimentate. Kovacs Arthur spune că defecţiunea va fi remediată într-un timp foarte scurt. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciubotariu, a spus că, în această dimineaţă, au fost nealimentate cu energie şi alte localităţi din zona de nord a Harghitei, dar problema a fos rezolvată foarte repede.
Ioana Dima