Liviu Rebreanu, omagiat la Penitenciarul Miercurea Ciuc
Publicat de radiomures, 26 noiembrie 2012, 00:00
Scriitorul Liviu Rebreanu a fost omagiat, astăzi, la Penitenciarul Miercurea Ciuc.
Au participat 40 de deţinuţi, cu vârste cuprinse între 21-46 ani, care ispăşesc pedepse în regim închis şi semideschis şi învaţă în două clase afiliate Şcolii Generale Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc.
Evenimentul a avut loc în clubul unităţii, acolo unde au fost prezentate instantanee din Muzeul „Liviu Rebreanu”, însoţite de comentariile şi explicaţiile profesorului Cadar Emil, un film cu modul în care elevii Şcolii Generale Liviu Rebreau au sărbătorit zilele şcolii, precum şi o prezentare a vieţii şi a operei marelui romancier, cu accent pe romanele „Ion” şi „Pădurea Spânzuraţilor”, susţinută de profesorul Valer Moldovan.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Miercurea Ciuc, Adrian Bujac, a declarat că la finalul evenimentului, persoanele private de libertate au putut viziona o miniexpoziţie de fotografii care au făcut parte din colecţia privată a marelui scriitor.
Ioana Dima