Liviu Pop: Ne dorim o formulă de evaluare modernă
Publicat de radiomures, 4 iulie 2017, 18:07
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a avut azi o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, în cadrul căreia a anunţat că îşi propune eficientizarea procesului de evaluare în sistemul de învăţământ preuniversitar, în acest sens urmând a fi organizate întâlniri cu parteneri ai MEN.
Cei prezenţi au fost informaţi despre finalizarea evaluării proiectelor de manuale pentru clasa a V-a, licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare fiind în prezent în grafic, se mai arată în comunicat.
De asemenea, sunt avute în vedere revizuirea/ actualizarea programelor şcolare pentru învăţământul primar şi elaborarea programelor şcolare pentru ciclul liceal.