Liviu Dragnea a primit interdicţie de intrare în SUA
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 septembrie 2019, 18:01 / actualizat: 5 septembrie 2019, 19:16
Liviu Dragnea şi cei doi copii ai săi au interdicţie de intrare pe teritoriul Statelor Unite, ca urmare a implicării fostului lider PSD în cazuri grave de corupţie, conform unui comunicat al Departamentului de Stat american.
Conform legislaţiei americane, în cazul unor date credibile privind implicarea unor oficiali străini în cazuri grave de corupţie , nterdicţia intrării pe teritoriul SUA se aplică atât persoanelor vizate, cât şi membrilor familiei. Prin urmare, interdicţia este valabilă şi pentru cei doi copii ai săi, Valentin Ştefan Dragnea şi Maria Alexandra Dragnea.
”Acţiunea de astăzi consituie un semnal puternic că Statele Unite sunt angajate în lupta împotriva corupţiei şi pentru sprijinirea statului de drept în România”, se menționează în comunicatul Departamentului de Stat.