Lista ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 august 2021, 07:08
Începând de duminică, 8 august, Franţa intră pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat – a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În zona roşie mai figurează Grecia, Spania, Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia.
Persoanele nevaccinate care sosesc din aceste ţări intră în carantină pentru 14 zile la sosirea în România. Sunt scutiţi copiii sub trei ani fără condiţii şi cei cu vârste între trei şi 16 ani, dacă au un test COVID negativ.
Turcia intră de duminică pe lista galbenă, unde sunt şi Belgia şi Israelul, Italia şi Germania rămân în zona verde. Lista ţărilor cu risc epidemiologic se actualizează săptămânal.