Lista Cabinetului Cîțu şi programul de guvernare vor fi depuse în Parlament
Publicat de MIRELA ROTAR, 28 februarie 2020, 12:00 / actualizat: 29 februarie 2020, 11:27
Lista cu miniştrii propuşi să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Florin Câţu a fost depusă la Parlament împreună cu programul de guvernare în vederea votului de învestitură.
Singura modificare în componenţa guvernului faţă de varianta actuală o constituie nominalizarea deputatului PNL, Ovidiu Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor. De asemenea, modificări în programul de guvernare sunt și la capitolele Transporturi şi Sănătate, a explicat Florin Câțu:
Pentru că la Transporturi a apărut situația de la CFR Marfă și la Sănătate, situația coronavirus, va fi o hotărâre de guvern săptămâna viitoare prin care suplimentăm fondurile pentru Ministerul Sănătății, în special pentru terapie intensive, bani pec re îi luăm din fondul de rezervă.
Premierul desemnat va începe negocierile cu partidele parlamentare de luni, pentru a-și crea o majoritate comfortabilă. El a cerut din nou social democraţilor, ce deţin majoritatea în conducerea Parlamentului, să nu întârzie calendarul de învestire.