Lipsă acută de personal la Căminul de Bătrâni de la Noua
Publicat de radiomures, 4 iunie 2015, 13:34
Căminul de Bătrâni și Centrul de tip Respiro din cartierul brașovean riscă să rămână în curând atât fără personal medical, cât și fără personal de îngrijire.
În ultimele luni, o serie de infirmiere și de îngrijitoare au ales să demisioneze și să plece la muncă peste hotare sau în mediul privat, având în vedere că salariul pe care îl încasau în mână era puţin peste opt sute de lei. Astfel, s-a ajuns în situația ca pe tura de noapte să fie o singură infirmieră la 132 de beneficiari. În mod normal, ar fi nevoie de 25 de infirmiere şi 25 de îngrijitoare pentru a asigura funcţionarea de avarie a instituţiei, după cum au subliniat reprezentanţii DSS Braşov. Din raţiuni financiare, Conducerea Direcției de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Braşov a decis să cupleze activitatea Centrului Respiro cu cea a Căminului de Bătrâni, astfel ca să poată fi acoperite toate turele. Direcția de Servicii Sociale Brașov, care administrează cele două instituții, a organizat mai multe concursuri pentru ocuparea posturilor rămase libere, dar nu au existat doritori.
Dorin Dușa
Foto: obarfa.wordpress.com