Lipsă acută de forță de muncă necalificată

Publicat de radiomures, 13 iunie 2016, 16:19
Pe piața muncii, la nivel naţional, cel mai căutați sunt, în continuare, muncitorii necalificați. Peste 1500 de locuri de muncă sunt oferite muncitorilor fără pregătire pentru asamblarea și montarea pieselor și aproape 1200 muncitorilor necalificați în industria confecţiilor. Cei mai vânați sunt însă agenții de vânzări, cărora li se oferă peste 1.800 de posturi.
Se mai caută confecţioneri de articole textile, lucrători comerciali, manipulanți de mărfuri, agenți de securitate, casieri sau vânzători.
Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la ora actuală sunt înregistrate peste 25 de mii de locuri de muncă vacante, din care 878 în jud. Harghita, 468 în jud. Braşov, 284 în Mureş și 176 în Covasna.