Limba română este unul din simbolurile fundamentale ale unităţii noastre naţionale
Publicat de radiomures, 31 august 2014, 14:05
Mesajul a fost transmis astăzi de preşedintele Traian Băsescu.
Acesta subliniază că avem o tradiţie spirituală care dovedeşte, mai ales prin limba română, că aparţinem unui spaţiu de civilizaţie europeană.
Şeful statului le mulţumeşte celor care vorbesc limba naţională în afara graniţelor şi îi felicită pe cei care fac din limba română subiectul unor performanţe culturale.
Preşedintele şi-a încheiat mesajul cu urarea de La mulţi ani adresată tuturor cetăţenilor ţării noastre şi celor care vorbesc această limbă.
Agerpres