LIMBA MATERNĂ – MAMELOSCHN, la Sala Mică
Publicat de radiomures, 31 martie 2017, 10:18
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Tîrgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului LIMBA MATERNĂ – MAMELOSCHN de Sasha Marianna Salzmann, regia Olga Macrinici. Reprezentația va avea loc miercuri 5 aprilie 2017, de la ora 19.30, la Sala Mică.
Din distribuția spectacolului fac parte actrițele Monica Ristea, Roxana Marian și Carmen Ghiurco. Scenografia spectacolului este semnată de Cristina Milea.
Fabulamundi, proiect internaţional de texte noi, revine cu un text puternic, (LIMBA MATERNĂ – MAMELOSCHN) al unei autoare europene de limbă germană – trei femei, trei generaţii, trei ambiţii: bunică, mamă şi fiică.
Diana Gherendi