Liga I: Petrolul – Ceahlăul 2-0
Publicat de radiomures, 21 octombrie 2014, 09:18
Petrolul Ploiești a învins pe Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe stadionul „Ilie Oană”, în ultimul meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.
Golurile echipei antrenate de Gigi Mulțescu au fost reușite de fundașul portughez Geraldo Alves (24) și de atacantul israelian Toto Tamuz (87).
Tamuz a ajuns la 9 goluri marcate în acest campionat, la egalitate cu francezul Gregory Tade (CFR Cluj), dar cei doi sunt devansați de Claudiu Keșeru (Steaua), cu 11 goluri.
Între cele două echipe s-au jucat 27 de partide, Petrolul câștigând 16, Ceahlăul șapte, iar patru s-au terminat la egalitate.
Clubul Ceahlăul a împlinit luni 95 de ani de existență.
Nemțenii nu au nicio victorie în ultimele cinci partide de campionat, în care au înregistrat trei eșecuri și două egaluri. De partea cealaltă, Petrolul a legat trei victorii la rând.
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Pitești)
Observatori: Ionel Popa (Pașcani) – CCA, Marin Petrache (Giurgiu) – LPF
Agerpres