Liga Națională de baschet masculin

Publicat de Rotar Mirela, 1 noiembrie 2022, 09:06
Ultimul joc al rundei a 5-a din Liga Națională de baschet masculin a fost programat luni, 31 octombrie, în Sala Sporturilor „Transilvania” din Sibiu, unde formația locală CSU Sibiu a cedat în fața grupării Rapid București cu 74-78, în cadrul Conferinței A.
Etapa a început sâmbătă, 29 octombrie, cu meciurile: FC Argeș Pitești – CSM Tg.-Mureș 108-106, SCM U Craiova – CSM VSKC Miercurea Ciuc 78-76 și CSM Baschet Petrolul Ploiești – CSM Târgu Jiu 92-86 (în Conferința A); CSM Constanța – Laguna București 88-51, CSA Steaua București – CSM Oradea 73-84 și CSM Focșani – CSM Galați 73-89 (în Conferința B). Duminică, 30 octombrie, s-a disputat întâlnirea Dinamo București – CSO Voluntari 74-70 (în Conferința B). U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (din Conferința A) și SCM OHMA Timișoara (din Conferința B) au stat.
În Conferința A conduce Rapid București (FOTO), urmată de U-BT Cluj-Napoca și CSM Baschet Petrolul Ploiești – toate trei cu câte 8 puncte. CSM VSKC Miercurea Ciuc este pe locul șase, cu 6 puncte, iar CSM Tg.-Mureș a coborât pe poziția a șaptea, cu 5 puncte. Conferința B este conducă de Dinamo București, cu 8 puncte, după care vin SCM OHMA Timișoara și CSM Oradea, cu câte 7 puncte.
Etapa a 6-a se va desfășura în 18 și 19 noiembrie.
Septimiu Cioloboc