Liga I de fotbal feminin

Publicat de Rotar Mirela, 2 mai 2023, 13:59 / actualizat: 2 mai 2023, 15:01
Etapa a 6-a din play-off-ul Ligii I de fotbal feminin a început sâmbătă, 29 aprilie, cu meciurile: Vasas Femina Odorhei – Banat Girls Reșița 4-0 și AFK Csíkszereda – Universitatea Cluj 3-4 (FOTO, cu gazdele în tricouri roșii cu dungi).
Ultimul joc s-a disputat duminică, 30 aprilie Politehnica Timișoara – Carmen București, rezultat 2-2.
Prima în clasament este Politehnica Timișoara (cu 46 de puncte), urmată de campioana Universitatea Cluj (45 de puncte) și Carmen București (40 de puncte). AFK Csíkszereda a rămas pe treapta a 4-a (cu 25 de puncte), iar Vasas Femina Odorhei se menține pe locul 6, ultimul (cu 20 puncte).
Runda a 6-a din play-out s-a desfășurat duminică, 30 aprilie, cu partidele: Fair-Play Joc Cinstit București – ACS Tg.-Mureș 2-0, CSM Alexandria – Fotbal Feminin Baia Mare 10-4 și Piroş Security Arad – Universitatea Galați 1-0.
În ierarhia play-out, pe locul întâi este CSM Alexandria (cu 31 de puncte), urmată de ACS Tg.-Mureș 1898 MSE (cu 25 puncte) și Fotbal Feminin Baia Mare (cu 16 puncte). Etapa a 7-a se va juca în 6 și 7 mai.
Autor: Septimiu Cioloboc