Liga a II-a de fotbal
Publicat de Corina Muntean, 15 august 2021, 13:49
Runda a 3-a din Liga a II-a de fotbal a început joi, 12 august, cu două jocuri: AFC Hermannstadt – CSM Politehnica Iași 2-1 și Universitatea Cluj – Unirea Constanța 1-0.
Vineri, 13 august a fost zi de pauză, iar sâmbătă, 14 august, s-au disputat cinci confruntări: Concordia Chiajna – Metaloglobus București 2-1, FC Brașov – Unirea Slobozia 0-6, CS Comunal Şelimbăr – Ripensia Timișoara 0-2, Unirea Dej – Dunărea Călărași 0-0 și Steaua București – Dacia Unirea Brăila 5-2.
Duminică, 15 august, a fost programată întâlnirea: ASU Politehnica Timișoara – FC Buzău 1-1. Penultimul meci va avea loc marți, 17 august: Astra Giurgiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu (de la ora 18:00), iar etapa se va încheia miercuri, 18 august, după partida: Petrolul Ploiești – AFK Csíkszereda (care va începe la ora 19:00).
Pe primul loc în clasament a urcat Unirea Slobozia, urmată de Steaua București, Universitatea Cluj, AFC Hermannstadt și Concordia Chiajna (toate cu câte 9 puncte). FC Brașov a căzut pe treapta a 13-a (cu 2 puncte), iar harghitenii de la AFK Csíkszereda se află pe poziția a 17-a (fără niciun punct).
Septimiu Cioloboc