Lifturile manuale de la Spitalul Sighişoara, unicat în România, vor fi dezafectate

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 ianuarie 2020, 10:43
Singurele lifturi manuale din România, care funcţionează în două clădiri ale Spitalului din Sighişoara încă din 1896, vor fi dezafectate, după ce Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat a susţinut că nu deţine o procedură pentru a le autoriza.
Primarul Sighişoarei, Ovidiu Mălăncrăvean, a precizat că lifturile nu deţin autorizaţie ISCIR şi, deşi sunt funcţionale, nu mai pot fi utilizate:
Lifturile sunt funcţionale, dar nu sunt ISCIR-izate. Aici eu nu înţeleg, or fi ele vechi, depăşite, dar părerea mea e că sunt foarte sigure şi la ora aceasta. Dar cum nu au fost supuse autorizării ISCIR, nu mai pot fi folosite şi în locul lor vor fi instalate lifturi noi. Unul va fi păstrat ca piesă de muzeu. În Frankfurt există un lift asemănător, care funcţionează şi astăzi şi este folosit fără nicio problemă. La noi vor fi lifturi noi. Ale noastre sunt funcţionale, un lift va fi predat unui muzeu. E un mare păcat să fie distruse.
Managerul Spitalului Municipal Sighişoara, Tamaszi Sarolta, a precizat că procedura de înlocuire a lifturilor a început:
Proiectarea a fost licitată şi cred că va fi desemnat un câştigător până la finele acestei luni şi, întrucât clădirile sunt istorice, procedura va fi mai îndelungată. Sperăm că până la începutul verii să ne apucăm şi de execuţia în sine.
În aceste condiţii, Primăria Sighişoara, proprietara clădirilor, a decis construirea unor lifturi noi, iar dintre lifturile istorice, adevărate monumente ale tehnologiei, va rămâne doar unul, care va fi conservat în sit, unul urmând să fie donat Muzeului de Istorie.