Liderii FSLI se întânesc azi cu premierul Mihai Tudose
Publicat de radiomures, 28 august 2017, 09:20
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ se vor întâlni azi, la ora, 10:00, cu premierul Mihai Tudose, pentru a discuta problemele majore din învăţământ, printre care elaborarea unei Legi a educaţiei naţionale, programele şcolare învechite, subfinanţarea sistemului, precum şi nedreptăţile la care sunt supuşi angajaţii din educaţie.
De asemenea, sindicaliştii menţionează şi situaţia programelor şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, aceştia punctând că elevii nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor din plan profesional. O altă problemă semnalată este subfinanţarea educaţiei.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii Federaţiei avertizează că majorarea salariilor brute din educaţie, începând cu anul 2018, reprezintă doar o creştere cu 25% a salariilor nete, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice, începând cu aceeaşi dată, intenţionează să schimbe modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului.
Sindicaliștii susţin că ‘există riscul major să se declanşeze un conflict de amploare, în sistemul de învăţământ, în toamna acestui an’.