Liderii coaliţiei de guvernare încearcă să găsească soluţii pentru economii la buget fără să diminueze veniturile angajaţilor de la stat
Publicat de Rotar Mirela, 25 aprilie 2023, 08:15
În schimb, salariile acestora ar urma să îngheţe până la adoptarea noii legi a salarizării, potrivit unor surse politice.
În şedinţa de ieri a coaliţiei s-a discutat şi despre reducerea cu 10 la sută a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile.
Aceleaşi surse au mai precizat că interdicţia cumulului pensiei cu salariul nu poate fi reglementată prin ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată săptămâna aceasta de guvern, pentru că o prevedere similară a fost declarată neconstituţională.
Sursa: RRA