Libertate este marele câștigător al Galei Gopo pentru ”Cel mai bun film”
Publicat de Rotar Mirela, 30 aprilie 2024, 10:01
Aseară s-au decernat premiile Gopo, pe scena Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.
A fost cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. Libertate a obținut 9 trofee.
Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, oferit de Aqua Carpatica, a ajuns la Ilinca Manolache pentru rolul său din lungmetrajul Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii.
Premiul pentru Cea mai bună regie, oferit de Banca Transilvania, i-a revenit lui Tudor Giurgiu pentru filmul Libertate.
Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, oferit de Promenada Mall București, i-a revenit lui Alex Calangiu, protagonistul filmului Libertate (r. Tudor Giurgiu).
Maria Popistașu a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din Taximetriști (r. Bogdan Theodor Olteanu), iar Iulian Postelnicu a fost desemnat Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din Libertate.
Între Revoluții, regizat de Vlad Petri, a fost desemnat Cel mai bun documentar.
Premiul pentru Tânără Speranță oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim i-a fost acordat Niko Becker pentru rolul Dumitru din filmul Spre Nord.
Una dintre cele mai valoroase actrițe din România, Rodica Mandache, a fost onorată în cadrul Galei cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.
Libertate este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film.
Autor: Diana Gherendi