Liber la schiat în Poiana Braşov

Publicat de radiomures, 8 decembrie 2016, 17:36
De astăzi domeniul schiabil din Poiana Brașov este deschis pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Se poate schia pe următoarele pârtii: Lupului, partea superioară, Kantzel, Sulinar și Drumul Roșu, până la bază, Bradului și Stadionului. Deocamdată rămân închise pârtiile Ruia, Subteleferic-zona inferioară și Lupului-zona inferioară.
Pe pârtia Bradul va funcționa și instalația de nocturnă, astfel că turiștii se pot bucura de schi și după lăsarea întunericului, spune administratorul public al municipiului Brașov, Miklos Gantz:
Concomitent, au fost puse în funcțiune în Poiana Brașov și instalațiile pe cablu: telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul și Stadionului. Și pârtia de săniuș este funcțională și, în situația unor condiții meteo favorabile, în perioada următoare vor fi deschise și pistele de tubing.
Starea pârtiilor este foarte bună. Stratul de zăpadă măsoară între 60 și 100 de centimetri, cea mai mare parte fiind zăpadă artificială.
Dușa Dorin