Lemn pentru fabricarea instrumentelor muzicale, confiscat de polițiștii mureșeni

Publicat de radiomures, 26 iulie 2017, 11:57
Poliţişti din Mureş au confiscat aproape 2 metri cubi de paltin creţ, folosit la fabricarea instrumentelor muzicale, de la un bărbat care l-ar fi deţinut ilegal.
Potrivit polițiștilor valoarea pe piaţă neagră a materialului lemnos este de 20.000 de lei
Celui în cauză i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 6.000 de lei, iar cantitatea de cherestea a fost confiscată şi predată reprezentanţilor Ocolului Silvic Reghin.
Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Braşov, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Sorin Șchiopu