Lemn în valoare de aproape 10.000 de lei, confiscat de poliţiştii mureșeni

Publicat de radiomures, 13 aprilie 2017, 15:01
Poliţişti din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice şi ai Postului de Poliţie Măgherani, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Ghindari au desfăşurat o acțiune pe linie silvică pe raza comunei Măgherani.
În urma acţiunii, a fost identificat un bărbat de 59 de ani, la domiciliul căruia au fost găsiți peste 23 metri cubi lemn rotund, de diverse specii, pentru care nu avea documente legale.
Bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, iar materialul lemnos identificat a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Ghindari.
Alina Andrei