Legea organizării şi desfăşurării adunărilor publice are limite
Publicat de radiomures, 5 octombrie 2012, 00:00
Declaraţia a fost făcută, astăzi, la Sfântu Gheorghe, de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa. El a mai spus va cere modificarea acestei legi.
Duşa a menţionat că Legea 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice nu reglementează, spre exemplu, manifestările spontane.
În context, acesta a mai spus că o prioritate a Ministerului Administraţiei şi Internelor este dotarea Jandarmeriei cu mijloace de transport capabile să asigure o intervenţie rapidă, respectiv cu microbuze, dar şi maşini Dacia Duster prin Programul „Rabla”.
Mircea Duşa a participat vineri la şedinţa trimestrială a Consiliului Militar al Jandarmeriei Române care a avut loc la Sfântu Gheorghe, prilej cu care s-a discutat, printre altele, despre strategia de dezvoltare şi consolidare a Jandarmeriei în perioada 2014-2020, proiectul ordinului privind Ghidul evoluţiei în cariera militară a personalului din Jandarmeria Română şi pregătirea şi desfăşurarea misiunilor de asigurare a ordinii publice.
Mara Deleanu