Legea privind consumatorul vulnerabil, trimisă pentru promulgare
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 septembrie 2021, 12:27
Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost trimisă, joi, preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Camera Deputaţilor a stabilit că legea va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.
Proiectul stabileşte că ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat.
De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire consumatorului vulnerabil este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.