Legea prin care asiguraţii la stat pot plăti firmelor private diferenţa de tarif a serviciilor medicale-promulgată
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 decembrie 2019, 13:15 / actualizat: 24 decembrie 2019, 1:55
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, legea care prevede că asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate vor putea plăti o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate decontate de CNAS.
Actul normativ are ca obiect crearea cadrului legal de reglementare a contribuţiei personale suportată direct de către asiguraţi, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Va fi acoperită astfel contravalorea unor servicii medicale acordate de furnizorii privaţi, care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Tot astăzi. Șeful statului a promulgat legea care reglementează folosirea câinilor salvamont în intervenţiile în cazul avalanşelor şi la alte acţiuni, dar și pe cea referitoare la scăderea sancţiunilor pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor.