Legea manualului şcolar a fost adoptată de Senat
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 mai 2018, 10:16
Legea manualului şcolar a fost adoptată, ieri, de Senat, care este for decizional în acest caz, iar documentul va ajunge la preşedintele României spre promulgare.
Proiectul prevede, între altele, că vor fi trei variante de manual şcolar de bază, după evaluare, iar Ministerul Educaţiei Naţionale este direct responsabil de calitatea manualelor.
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, senatorul PSD Liviu Pop, a menţionat că manualul va avea patru formate: pe hârtie, digital, interactiv şi un format Braille, pentru copiii cu deficienţă de vedere, obligaţia Ministerului fiind să creeze aceste manuale începând cu anul 2020.
Opoziţia a criticat proiectul de lege, despre care spune că nu va asigura calitatea manualelor şi va duce la abuzuri din partea ministerului de resort.