Laura Codruţa Kovesi – cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară
Publicat de radiomures, 11 aprilie 2018, 17:23
Inspecţia Judiciară a anunţat, azi, că a început acţiunea disciplinară faţă de şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, urmând ca CSM să decidă în ce fel va răspunde aceasta.
Inspectorii judiciari spun că Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător să facă controale la două servicii teritoriale.
Inspectorii mai spun că, prin acest fapt, şefa DNA şi-a încălcat atribuţiile.
Aceasta este cea de a doua acţiune disciplinară declanşată de Inspecţia Judiciara împotriva şefei DNA.