La Târgu Mureş a început astăzi campania „Natura aproape de noi!”
Publicat de radiomures, 26 martie 2011, 00:00
Primăria Târgu Mureş în colaborare cu asociaţiile de proprietari de pe raza Municipiului au demarat astăzi campania de plantat arbori, arbuşti, gard viu, de întreţinere şi dezvoltare a spaţiilor verzi desfăşurată sub numele „Oraşul eco – Natura aproape de noi”.
Campania se va derula pe parcursul întregului an 2011, va cuprinde mai multe etape şi se va derula în toate cartierele mari ale oraşului.
Acţiunea a debutat astăzi în cartierul Tudor Vladimirescu în zona Dacia, pe strada Braşovului unde s-au platat 180 metri liniari de gard viu, 41 buc arbori speciile mesteacăn, catalapa, paltin, salcâm şi tei şi 42 buc arbuşti din specia juniper.
Târgumureşenii au ieşit cu mic cu mare la această acţiune de înfrumuseţare a zonei prin plantarea de arbori, arbuşti şi gard viu.
Cei mai mulţi dintre participanţi erau chiar din blocurile de pe strada Braşovului dar au fost şi copii aduşi de diriginţi, pentru a pregăti terenul de plantare.
Cristina Bulbescu