La Sighişoara încep sărbătorile de iarnă!
Publicat de radiomures, 4 decembrie 2011, 00:00
Ca în fiecare an, municipiul Sighişoara în colaborare cu ONG -urile şi unităţile de învăţământ sighişorene organizează, mâine, în Piaţa Cetăţii, Târgul de Moş Nicolae, ce se va desfăşura între între orele 12,00 şi 16,00.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Raţiu, a arătat că cei aflaţi în Cetate vor putea alege, dintre produsele expuse pe standuri, cadouri pentru cei dragi.
După ce săptămâna trecută Muzeul de Istorie Sighişoara a desfăşurat programul de educaţie muzeală „Magia sărbătorilor de toamnă-iarnă” pentru elevii claselor primare, marţi 6 decembrie, de la 10.30, elevii mai multor şcoli din municipiu îşi vor expune lucrările la Biblioteca Municipală.
Anca Raţiu a explicat că Târgul de Moş Nicolae deschide seria evenimentelor din perioada de Advent, care se va încheia cu Târgul de Crăciun din săptămâna 19-23 decembrie.
Valeriu Russu