La Sfântu Gheorghe va fi construit un parc fotovoltaic
Publicat de radiomures, 5 aprilie 2013, 18:51
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au semnat azi contractul de finanţare pentru un proiect ce are ca scop realizarea unui parc fotovoltaic în apropierea municipiului. Acesta va asigura iluminatul public şi alimentarea cu energie electrică a unor instituţii publice.
Semnarea contractului a avut loc în prezenţa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Investiţia se cifrează la 47,5 milioane de lei, din care circa 760.000 de lei reprezintă contribuţia autorităţilor locale, iar cea mai mare parte va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Investiţia va reduce cu aproximativ 84% cheltuielile la energie electrică ale municipalităţii, estimându-se realizarea unei economii de cel puţin 500.000 de euro anual la bugetul local.
Viitorul parc cu panouri solare va fi amenajat pe o suprafata de patru hectare de teren aflat la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre localitatea Valcele, iar lucrările se vor finaliza în 20 de luni.
Mara Deleanu