La Braşov va avea loc Festivalul Regiunilor Europene
Publicat de radiomures, 7 mai 2014, 15:56
Anul acesta, Europa se serbează la Braşov, unde se dă startul primului festival al regiunilor europene.
Zilele Europei vor fi sărbătorite prin două evenimente.
Pentru orima oară, în ţara noastră va avea loc un Festival al Regiunilor Europene, conferinţe, dialoguri cu studenţii şi liceenii din Braşov, întâlniri cu europarlamentari, toate realizate în colaborare cu Institutul Regiunilor din Europa.
La Festivalul Regiunilor Europene vor participa mai mulţi ambasadori ai statelor europene, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Festivalul va începe mâine, în aula Universităţii Transilvania, şi va dura până duminică.
Paralel cu acesta, în Piaţa Sfatului din Braşov va avea loc un alt festival, de tradiţii şi obiceiuri româneşti .
Anemona Hermeneanu din partea Agenţiei pentru Dezvoltarea şi Promovarea Tursimului din Braşov:
Vor exista standuri care vor reprezenta diferite zone ale ţării, zona Maramureşului, Crişana, Banat, Dobrogea. De asemenea, şi standuri reprezentative pentru statele membre ale Uniunii Europene.
Sâmbătă, la ora 14,00, va avea loc ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Tradiţii .
În Piaţa Sfatului va fi amplasată o scenă, unde va avea loc o paradă a portului popular românesc, o demonstraţie de dansuri româneşti din Transilvania şi un program artistic al tuturor regiunilor din ţara noastră.
RRA