La Braşov se va decerna premiul „Scriitorul Oraşului“
Publicat de radiomures, 18 iulie 2012, 00:00
În cadrul Festivalului de carte şi muzică, mâine se va decerna la Braşov premiul „Scriitorul Oraşului“.
De mâine până duminică, la Braşov are loc prima ediţie a unui Festival de carte. Evenimentul este organizat de Asociaţia Libris Cultural în colaborare cu Primăria şi Uniunea Scriitorilor din Braşov. Pe Aleea Cărţii care va fi amenajată în Piaţa Sfatului, vor avea loc lansări de carte şi albume muzicale, recitaluri de poezie, muzică tradiţională şi folk. Mâine, în prima zi a Festivalului, va avea loc decernarea Premiului „Scriitorul Oraşului”. Primul autor braşovean care va fi distins cu acest premiu este Hans Bergel care a trăit în Braşov până în 1968, după care a emigrat în Germania, după ce a fost arestat de 3 ori pentru „incitare la rebeliune” şi condamnat ultima oară, în cadrul procesului „grupului de scriitori germani”, la 15 ani de muncă silnică. Este autorul a peste 25 de cărţi de poezie, proză şi istorie a Transilvaniei.
Adrian Munteanu