La Braşov a început procedura de învestire a primarilor
Publicat de radiomures, 20 iunie 2012, 00:00
Constituirea consiliilor locale, alese în urma în urma scrutinului din 10 iunie, a debutat în zona Rupea, în localităţile Apaţa, Ormeniş şi Augustin. Mâine are loc investirea primarilor din localităţile Caţa, Hoghiz, Homorod, Racoş şi Ungra, iar vineri îşi vor începe activitatea noii primari din localităţile Buneşti, Comăna, Jibert, Rupea şi Ticuş. Prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci, a declarat că votul din 10 iunie reprezintă un vot de încredere şi responsabilitate acordat de locuitorii judeţului Braşov celor care au fost declaraţi câştigători. În cadrul şedinţelor de învestire în funcţie, prefectul le va aminti aleşilor că îşi iau angajamentul pentru buna administrare a localităţii şi pentru respectarea legii şi a atras atenţia că în calitate de prefect va urmări, cu atenţie, activitatea fiecărui ales şi nu va tolera nicio abatere de la lege.
Adrian Munteanu