La Băile Harghita a nins azi-dimineaţă
Publicat de radiomures, 27 mai 2013, 10:25
Locuitorii din staţiunea Băile Harghita au fost luaţi prin surprindere, în această dimineaţă, de o ninsoare care a căzut peste micuţa localitate.
Oamenii spun că este destul de neobişnuit, dar nu este exclus, în anii trecuţi fiind înregistrate ninsori la începutul lunii mai sau chiar în luna iunie. Şi la staţia meteo Bucin este destul de frig, 1.7 grade Celsius, cu ceaţă densă, în vreme ce la Topliţa şi Miercurea Ciuc au fost cinci, respectiv şapte grade Celsius.
Mulţi dintre locuitorii care au centrale, în Miercurea Ciuc, continuă să-şi încălzească apartamentele, iar Societatea de Gospodărire Comunală este pregătită să furnizeze agent termic, dacă vor exista solicitări în acest sens.
Ioana Dima