La UMFST se lansează Centrul afiliat Cochrane România

Publicat de Corina Muntean, 1 octombrie 2021, 11:32
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță lansarea Cochrane România – Affiliate Centre, azi de la ora 15,00.
UMFST Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie din București și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași au înființat un consorțiu universitar al cărui scop a fost crearea unui Centru Cochrane în țara noastră.
În anul 2020, Cochrane România a fost aprobat ca Affiliate Centre, având ca centru coordonator Cochrane Austria. Pentru prima perioadă de trei ani, finanțarea și sediul vor fi asigurare de UMFST Târgu Mureș.
Cochrane este o organizaţie prestigioasă internaţională non-profit, înfiinţată în 1993 în Marea Britanie, care are ca scop principal să pună la dispoziţia specialiștilor din sănătate informaţii medicale valide utile în îngrijirea sănătăţii. Ea poartă numele celebrului epidemiolog britanic Archie Cochrane, întemeietorul medicinei bazate pe dovezi.
Virgil Natea