La Târgu Mureș se redeschide magazinul caritabil Charity Shop

Publicat de Stan Lucian, 6 aprilie 2025, 13:58 / actualizat: 7 aprilie 2025, 7:55
Proiectul are un impact dublu: ecologic și social, anunță Asociația Divers.
Reamenajat cu sprijinul unei echipe de voluntari, magazinul caritabil își redeschide porțile devenind un spațiu comunitar într-o formă nouă, modernă, dar fidelă valorilor de bază – reducerea risipei prin reutilizare și susținerea educației pentru copiii din medii vulnerabile.
Charity Shop promovează un model sustenabil de consum: în loc ca obiectele să ajungă la gunoi, ele sunt donate, revalorificate și puse la dispoziția comunității la prețuri simbolice.
Obiectele donate de către membri comunității mureșene pot fi achiziționate într-un mod accesibil, iar contribuțiile financiare sunt voluntare, prin intermediul unei cutii de donații.
Toate fondurile colectate sprijină funcționarea Centrului Comunitar ”Orizont”, în cadrul căruia Asociația Divers organizează activități educaționale, de dezvoltare personală și de sprijin emoțional pentru copii care trăiesc în condiții extrem de dificile, precizează sursa citată.
Magazinul este situate pe strada Revoluției nr. 6 vis a vis de Liceul de Artă.
Autor: Alina Andrei