La Sfântu Gheorghe s-a dat startul unui maraton de 24 de ore de încondeiere a ouălor pentru Paşti

Publicat de radiomures, 3 aprilie 2015, 18:16
Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe a dat astăzi startul unui maraton de 24 de ore de încondeiere a ouălor pentru Paşti.
Maratonul marcheaza aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Guzsalyas, dar are şi scopul de a-i învăţa pe cei interesaţi să deprindă arta încondeierii ouălor. Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor.
Credincioşii catolici şi protestanţi sărbătoresc Învierea Domnului la sfârşitul acestei săptămâni şi, conform tradiţiei, ouăle se vopsesc sau se încondeiază în Vinerea Mare. Majoritatea sunt vopsite cu o singură culoare – roşie, amintind de sângele lui Hristos şi se dăruiesc în a doua zi de Paşti bărbaţilor care merg la stropit din casă în casă.
Mara Deleanu
Foto: www.isihasm.ro