La Sfântu Gheorghe începe ediţia 31 a ‘Primăverii culturale’
Publicat de Andrei Borz, 13 martie 2023, 19:50 / actualizat: 14 martie 2023, 7:22
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Centrul Ecleziastic de Documentare ‘Mitropolit Nicolae Colan’ organizează, în perioada 14 martie – 23 aprilie, ediţia 31 a ‘Primăverii culturale la Sfântu Gheorghe’.
Manifestarea va cuprinde o serie de dezbateri, conferinţe, simpozioane, prezentări de carte şi întâlniri duhovniceşti.
‘Primăvara culturală’ va începe marţi, cu dezbaterea ‘Priorităţi ale asociaţiilor şi fundaţiilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş’ şi va fi urmată vineri, 24 martie de simpozionul ‘Basarabia. Istorie şi contemporaneitate’.
În programul ‘Primăverii culturale’ mai este cuprinsă întâlnirea duhovnicească cu tema ‘Pregătirea creştinului pentru Săptămâna Mare şi Sfintele Paşti’, care va avea loc pe 6 aprilie la Biserica Sfântu Gheorghe din Deal.
Sursa : AGERPRES