La Sf. Gheorghe se solicită modificarea regulamentului Pro Urbe
Publicat de Corina Muntean, 29 ianuarie 2018, 17:14
Consilierul local Rodica Pârvan solicită conducerii Primăriei Sfântu Gheorghe să modifice regulamentul de acordare a premiului “Pro Urbe”, astfel încât de această distincţie să poată beneficia şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti.
Potrivit acesteia, din anul 2013, niciun membru al acestei comunităţi nu a mai primit acest premiu.
În cererea adresată autorităţilor locale, Rodica Pârvan propune fie să se revină la formula anterioară, respectiv acordarea a patru premii anual, dintre care trei pentru comunitatea maghiară şi unul pentru comunitatea românească, în raport cu procentul etnic al populaţiei, fie să se acorde două premii anual, câte unul pentru fiecare comunitate.
Premiul “Pro Urbe” este ce mai înaltă distincţie instituită de Consiliul Local municipal Sfântu Gheorghe în scopul recompensării morale a persoanelor care au contribuit la creşterea bunăstării comunităţii locale sau a prestigiului localităţii şi se acordă în fiecare an în luna aprilie, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, unei persoane care a împlinit vârsta de 70 de ani.
În urmă cu patru ani, Consiliul local Sfântu Gheorghe a decis să reducă numărul laureaţilor de la patru la unu, pentru a nu se crea „o inflaţie” de premianţi.
La acea vreme, consilierii români au protestat împotriva acestei hotărâri, pe considerentul că votul majoritar al reprezentanţilor UDMR din forul aleşilor locali va elimina orice şansă a cetăţenilor de naţionalitate română din municipiu de a mai obţine vreodată acest titlu onorific.
Mara Deleanu