La Braşov se va deschide un modern spital, lângă DN 1
Publicat de radiomures, 16 februarie 2016, 14:54
Omul de afaceri braşovean Mihai Miron, unul dintre cei mai mari investitori locali din industria farmaceutică, spune că în vara acestui an va deschide o a doua unitate medicală sub umbrela Spitalului Sf. Constantin din Braşov.
Miron a cumpărat un teren de trei hectare de la compania Pantex din Braşov, aflată în insolvenţă, iar unitatea medicală care urmează să fie construită se află lângă DN 1, Braşov – Bucureşti. După cum a precizat omul de afaceri, acest lucru înseamnă cel puţin o dublare a numărului de paturi, suprafeţe mai mari pentru cabinete, săli de operaţii în plus şi noi specializări. Se doreşte axareacu predilecţie pe oncologie medicală şi chirurgicală, pe chirurgie generală şi pe neurochirurgie, unde sunt intervenţii mai complicate. În prezent, Spitalul Sf. Constantin din Braşov are între 2.000 şi 3.000 de pacienţi pe lună şi peste 300 de intervenţii chirurgicale mari. Unitatea are o suprafaţă de 3.500 mp, iar în trecut în acest imobil a funcţionat fabrica Colgate.
Dorin Dușa
Foto: momentozero.eu